Patiseria fratilor Capsa era deja renumita in Bucuresti cand ei s-au decis, in 1868, sa se mute intr-un spatiu nou, mai mare, intr-o fosta casa boiereasca de la coltul dintre Podul Mogosoaiei si Edgar Quinet. Cel mai tanar dintre frati, Grigore, invatase meseria la Paris, cu unul din cei mai cunoscuti patiseri. Anul urmator Casa Capsa a devenit furnizorul oficial al Palatului Domnesc, iar mai apoi al Curtii Regale. Un restaurant si o cafenea au fost adaugate. Localul avea cea mai selecta clientela, alcatuita din bogata aristocratie a timpului, boieri, politicieni si ziaristi. Nu era un local boem!
"Era atâta nobleţe în interiorul Cofetăriei Capşa, încât boieri ca N. Blaremberg, Al. Lahovary, Titu Maiorescu, Alex. Marghiloman,Al. G. Florescu, Barbu Catargi, Alex. Davila şi mulţi alţii se descopereau când intrau în salonul de consumaţie."
Numele Capsa a devenit sinonim cu nobletea si cu distinctia. In timpul Razboiului ruso-turc din 1877, Marele Duce Nicolae al Rusiei si suita sa obisnuiau sa ia pranzul la Capsa. In timp Capsa a avut musafiri de rang inalt precum Imparatul Franz Iosef, principele sarb Milan Obrenovici si presedintele Frantei Raymond Poincaré, ori celebritati precum dansatoarea Josephine Baker si actrita Sarah Bernhardt. Pentru maresalul francez Joffre, Casa Capsa a creat special o prajitura ce-i poarta numele, apreciata si azi, fiind o marca inregistrata.
"... gasesti aici o patiserie excelenta, bomboane de prima calitate, vinuri fine si lichioruri variate; vara servesti aici inghetata si serbet, incepand cu ora 10 dimineata si pana la miezul noptii; iarna, de fapt in orice anotimp, la Capsa se servesc supeuri si racoritoare pentru nunti si serate" (Ulysse de Marsillac)
"Oaspeţii plecau spre Paris, încărcaţi de cutii de lemn, pline cu acele bomboane unice în Europa....La Paris, la Berlin, la Budapesta, la Viena, am fost întrebat, nu odată, în decursul anilor, dacă mai există Capşa şi dacă mai are ciocolată tot atât de savuroasă." (Victor Eftimiu)
"Câteva luni după întregirea ţării, îmi povestea Octavian Goga că la alegerile din Transilvania candidau şi oameni din vechiul regat, primiţi cu simpatie şi curiozitate de către ţăranii alegători. Erau cei dintâi soli ai Marii Uniri, începutul acelei contopiri sufleteşti care întregeşte cu adevărat o ţară.
Candidaţii la deputăţie vorbeau în faţa mulţimilor, îşi arătau bucuria Unirii, îşi expuneau Programul, căutând să le câştige sufragiile.
- Toate bune – întrerupse pe orator un ţăran – dar la Capşa te duci ?
Domnul de la Bucureşti rămase fără răspuns. Nu ştia ce-l iscodeşte în aşa chip alegătorul.
- Franţuzeşte ştii ? La Capşa te duci ? întrebau din toate părţile ţăranii, pentru care, a şti franţuzeşte, a te duce la Capşa, era un certificat că viitorul lor reprezentant în Parlament e un om subţire, cult, inteligent şi le merită încrederea.
A te duce la Capşa era pentru ţăranul transilvan sinonim cu a reprezenta elita bucureşteană, abilitatea politică şi tactul diplomatic, a te purta bine în lume, a fi la nivelul grofilor şi gentrylor maghiari, care îi dispreţuiau pe ei de la înălţimea titlurilor nobiliare, a face parte dintr-o aristocraţie a averii şi a spiritului, a fi boier purtat pe la Paris, în sfârşit, a putea înfrunta oricând distincţia manierelor şi strălucirea minţii, pe străinul civilizat, pretenţios.
Această reputaţie de “casă subţire”, de o calitate aleasă, de rafinament, a vechiului hotel, cofetărie, cafenea şi restaurant din colţul Căii Victoriei, cu strada Edgar Quinet, ţine de multe decenii şi nu s-a dezminţit niciodata."
"A fost odată o elită bucureşteană, care a trecut toată pe la Capşa, după cum Capşa a trecut prin toate saloanele ei." (A. Kiriacescu)
