marți, 29 martie 2011

Karl Storck

Monumentul domnitei Balasa a fost executat de sculptorul roman de origine germana Karl Storck-tatal in anii 1880 si 1881, in marmura de Carrara.
Karl Storck (1826-1887), venit si stabilit in tinerete in Romania, a fost primul profesor de sculptura la Scoala de arte frumoase din Bucuresti (Școala de Belle-Arte, fondată de Theodor Aman  în 1864), a cărei catedră de specialitate a condus-o până la moarte.

El este si autorul statuii spatarului Mihai Cantacuzino din fata ctitoriei sale de la Coltea.

Ateneul


Societatea culturala “Ateneul Roman” infiintata in 1865 si-a propus sa construiasca un edificiu propriu care sa fie un templu al artelor, stiintelor si culturii romanesti.
Locul unde s-a ridicat, Gradina Episcopiei, apartinea familliei Vacarestilor. Chiar pe locul care se afla azi in fata Ateneului era biserica construita de Mihai Cantacuzino si inchinata Episcopiei Ramnicului (construita 1774, demolata 1864).
Despre amplasament existau opinii nefavorabile, Esarcu (eficientul si neobositul Constantin Esarcu, de numele caruia este strans legata existenta Ateneului) a fost criticat "... caci locul ales era socotit ca fiind prea departe de centrul orasului si foarte greu de ajuns mai cu seama iarna. Nu avea statul destule terenuri centrale, trebuia oare neaparat ales acest loc "la marginea orasului"?
In 1886 a inceput constructia lui, cu fonduri adunate prin subscriptie publica (“Dati un leu pentru Ateneu”). Planurile concepute de arhitectul francez Albert Galleron, primul dintre arhitectii francezi care au lucrat in tara noastra, cel care construise (alaturi de elvetianul Cassien Bernard) si vechea cladire a Bancii Nationale. In volumul "Ateneul Roman" aparut in 1888 cu o conferinta rostita de A. Odobescu si "o alocutiune introductiva" de C. Esarcu, se publica o descriere a cladirii scrisa de Galleron: "Palatul Ateneului Roman a fost inaltat deasupra unor temelii demult existente si pregatite pentru un circ cu manegiu de cai. Astfel i-a fost ca si impusa forma sa circulara, care dealtminterea este cu totul potrivita pentru o sala de conferinte si de concerte”.
Ateneul are un frumos portic cu sase coloane ionice si medalioane cu cinci domnitori romani, a caror activitate are relevanta din punct de vedere cultural.
In salile Ateneului au avut loc conferinte, concerte simfonice ale Societatii Filarmonice Romane precum si expozitii de picture (saloanele oficiale de belle arte). Enescu a dirijat (1 martie 1898) propria Poema Romana. In 1914, prima auditie a Simfoniei a IX-a de Beethoven. In decembrie 1919 Ateneul a fost locul unde a avut loc conferinta care a ratificat Unirea Transilvaniei, Basarabiei si Bucovinei cu Regatul Romaniei, luand nastere Romania Mare.
Din 2007 Ateneul face parte din Patrimoniul Cultural European, fiind astfel nu doar un simbol al culturii romane ci si a celei europene (inscris in Label of European Heritage, alaturi de Calea Eroilor a lui Brancusi de la Targu Jiu, Palatul Cantacuzino si Cetatea Histria.

duminică, 27 martie 2011

Turnul Coltei

Turnul Colţei a fost turnul cu clopot al Bisericii Coltea. Având o înălţime de aproximativ 50 de metri, a fost cea mai înaltă clădire a oraşului timp de peste un secol. Turnul a fost construit între 1709/1714 de către soldaţii lui Carol al XII-lea, regele Suediei, care se aflau în retragere prin Ţara Româneacă după pierderea bătăliei de la Poltava (27 iunie 1709) în faţa lui Petru cel Mare, ţarul Rusiei. Turnul romantic, in stil gotic, a devenit repede punctul de atracţie cel mai cunoscut al oraşului, si admirat de calatorii prin Bucuresti. Curioşii se urcau în el să vadă oraşul de sus. Era aşezat în poarta veche a spitalului Colţei.
Turnul a fost numit după vornicul Colţea Doicescu, al cărui frate, slugerul Udrea Doicescu, a construit o mănăstire de lemn cu câteva chilii (mijlocul secolului al XVII-lea). După asasinarea lui Udrea, Colţea a donat Mitropoliei atât mănăstirea cât şi terenul respectiv. Cu aprobarea Mitropolitului Teodosie, terenul a fost vândut spătarului Mihai Cantacuzino, care a ridicat aici mai întâi o biserică de piatră cu hramul Trei Ierarhi (1695 - 1698). În anul 1701, Cantacuzino a decis să construiască acolo primul spital al Ţării Româneşti, o mănăstire, paraclise, o şcoală şi o clopotniţă pentru biserică.
Turnul, de dimensiuni nemaiîntâlnite până atunci, era inspirat de construcţiile mediteraneene, iar ctitorul ansamblului, Mihai Cantacuzino, unchiul lui Constantin Brâncoveanu, şi-a depozitat arhiva secretă în spaţiile de „taină” ale turnului. Aceasta a fost capturată în primăvara anului 1714 de cei trimişi de Înalta Poartă să-l pornească pe domn pe drumul mazilirii.
In ciuda protestelor bucurestenilor, Primarul (Pache Protopopescu) a decis demolarea Turnului care, deja puternic avariat in urma cutremurelor din 1802 si 1847, impiedica largirea Bulevardului care urma sa faca parte din axa Nord-Sud a orasului.

1842 desen Doussault.


1845.

1854 gravura.


1856, foto Angerer. Cea mai veche fotografie a Turnului.


1870, vedere din curtea spitalului.


1888, foto inainte de demolare.

luni, 21 martie 2011

Bisericile translate

Prima biserică translată a fost Schitul Maicilor, monument din secolul al XVII-lea. Complexul de chilii în stil brâncovenesc şi clădirile atelierelor Institutului Biblic nu au putut fi salvate. A fost însă salvată biserica, cu o greutate de 745 de tone, prin ridicare 1,67 m si deplasare 245 metri.


Schitul Maicilor, foto aprilie 2011

A urmat translarea bisericii Olari din Calea Moşilor, monument din secolul al XVIII-lea, efectuată în două etape. Biserica cu două turle octogonale, de dimensiunile 23,00 m x 6,50 m şi înălţime 13 metri, cu o greutate de 1.278 tone, a fost deplasată mai întâi pe direcţia sud-vest, cu 58 de metri, la 22 septembrie 1982, operaţiune pe durata a 25 de ore. Cum planurile de urbanism se modificau după fiecare vizită de lucru a dictatorului pe şantiere, s-a efectuat o altă deplasare, de 22,35 m, la 5 decembrie 1983, astfel că, în final, distanţa pe care s-a translat a ajuns să fie de 80,35 m.



Biserica Olari, foto august 2011


A treia biserică translată în Bucureşti a fost Biserica „Sfântul Ilie” din Calea Rahovei, în anul 1984, Biserica „Sfântul Ilie”-Rahova, cum era denumită, ctitorită la 1706 de Safta Brâncoveanu, cu o greutate de 2.100 tone, a fost deplasată 49 metri.

Sf Ilie Rahova, foto septembrie 2011

În luna octombrie 1985, s-au translat biserica şi clopotniţa Mânăstirii Mihai Vodă de pe Dealul Spirii. Biserica a fost edificată la 1589 de viitorul domn Mihai Viteazul şi, multă vreme, a fost socotită emblema oraşului. Biserica era renumită şi pentru icoana făcătoare de minuni adusă aici de la Biserica Alba Postăvari, care, potrivit legendei, a auzit ruga lui Mihai Viteazul pe când era dus la locul unde trebuia să-i fie tăiat capul din porunca lui Alexandru cel Rău şi l-a ocrotit.

Complexul de chilii a fost demolat, tot aşa şi frumoasa clădire a Arhivelor Statului din incinta mânăstirii. Au putut să fie salvate doar Biserica Mihai Vodă şi turnul clopotniţă.

Biserica, în greutate de 3.100 tone, a fost translată 289 metri în direcţia est, rotită 10°, şi coborâtă de la cota terenului +78,35 metri la cota +72,45 metri. Clopotniţa, în greutate de 800 tone, s-a translat 289 metri şi coborât cu aproape 5 metri.

Mihai Voda, foto septembrie 2011

Cea mai grea construcţie translată în România a fost Palatul Sinodal de la Mânăstirea Antim. Mânăstirea Antim, ctitorită de mitropolitul Ţării Româneşti Antim Ivireanul, construită între 1713 şi 1716, a fost un important focar de cultură; mânăstirea a fost vestită multă vreme pentru renumita ei tipografie unde se tipăreau cărţi sfinte. În anul 1912, la Complexul monahal Antim s-a adăugat Palatul Sfântului Sinod şi, tot atunci, a luat fiinţă, aici, Biblioteca Sfântului Sinod.


Clădirea Palatului Sinodal, cu o lungime de 52,51 metri şi o lăţime de 22,80 metri, în greutate de 9.000 tone, la care s-a adăugat şi greutatea celor 100.000 de cărţi din Biblioteca Sfântului Sinod, de cca 1.000 tone, a fost rotită cu 13
°10" şi deplasată pe o distanţă de 10 metri, în ziua de 21 ianuarie 1985, când a fost o temperatură de –18° C. Durata operaţiunii a fost de 6 ore şi 20 minute.

Palatul sinodal

La 20 februarie 1985, pe o temperatură de –20° C, a fost translată şi biserica Antim, la distanţa de 20,35 metri; durata operaţiunii, 13 ore şi 38 minute.

O altă biserică translată a fost biserica „Sfântul Ioan Nou” -sau „Sfântul Ionică-Piaţă” din Piaţa Unirii, în mai 1986. Biserica, monument istoric din secolul al XVII-lea, în greutate de 3.100 tone, a fost translată pe o distanţă de 23 metri, cu un unghi de translare de 34°.


Sf Ioan Piata, foto august 2011

Cam în aceeaşi perioadă, în aprilie-mai 1986, s-a translat şi Biserica „Sfântul Gheorghe”–Capra din Şoseaua Pantelimon. Biserica era ctitorită de un negustor de zarzavaturi, Constantin Duţulescu, zis Capra, şi de soţia lui, Eufrosina. Presiunile pentru demolarea acestei biserici au început încă din 1983, odată cu sistematizarea şi lărgirea arterei de intrare în oraş, biserica fiind în aliniamentul vechii Şosele Pantelimon. Biserica, în greutate de 900 tone, a fost deplasată 89 metri, cu un unghi de translare de 44°.


Ultima biserică translată, care încheie de fapt seria bisericilor salvate în Bucureşti de echipa doctorului inginer Eugeniu Iordăchescu, a fost biserica „Sfântul Ştefan – Cuibul cu barză”, din str. Ştirbei Vodă, construită pe la anul 1760 de clucerul Dona şi soţia sa Zamfira.

Textul pisaniei de deasupra uşii de la intrare ne lămureşte misterul numelui lăcaşului: în vechime, berzele şi-au făcut cuibul pe acoperişul de şindrilă al bisericii şi, de aceea, localnicii au numit-o „Cuibul cu barză”. Translarea bisericii „Sfântul Ştefan-Cuibul cu barză” s-a petrecut în februarie 1988; biserica, în greutate de 1.650 tone, a fost deplasată la o distanţă de 16 metri, unghiul de translare 40°.


Biserica "Cuibul cu Barza"

Intregul articol  "Bisericile salvate — o notă tragică în discursul lor cu oraşul" de Conf. univ. dr. arh. Adrian Mahu, Facultatea de Arhitectură, aici: 
http://beranger.org/post/3242333717/translarea-cladirilor-tehnologie-romaneasca
Articol preluat initial de aici: http://www.opinianationala.ro/Arhiva/475.pdf
Un articol cu fotografii aici:  http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/_0_431957015.html

joi, 17 martie 2011

Manastirea Sf Ioan cel Mare

In 1873-1874 a fost daramat hanul Manastirii Sf Ioan. Staretia a fost reparata pentru a adaposti Casa de Depuneri si Consemnatiuni, care statuse pana atunci in Hanul Serban Voda.
In 1896 staretia a fost si ea daramata.
Vezi "Piata Postei (3) Casa de Depuneri", dl. Dan Rosca, http://www.bucurestiivechi.ro/?p=925

miercuri, 16 martie 2011

Banci

In 1864 a fost fondata Casa de Depuneri si Consemnatiuni. Aceasta institutie a avut un rol foarte important pana la crearea Bancii Nationale in 1880 deoarece a fost principala banca de emisiune pe teritoriul Principatelor Unite.
In aceeasi perioada au aparut:
Banca Albina, prima banca cu capital integral romanesc (1872, Sibiu)
Creditul Financiar Rural (1873)
Creditul Financiar Urban si Rural (1874)

IC Bratianu spunea "ce mult si dureros se simte lipsa unui asezamant financiar puternic si serios, care sa poata da tarii existenta baneasca in vremuri de nevoie".

La 27 februarie 1880, Guvernul I.C.Bratianu a depus in Camera proiectul unei banci nationale care trebuia sa ajute economia nationala mai mult ca oricare alta institutie.
La 17 aprilie 1880, proiectul, depus de ministrul de finante I.C.Bratianu, a devenit legea prin care se statorniceau normele de organizare a Bancii Nationale a Romaniei, care urma sa-si inceapa activitatea la 1 iulie 1880.
Acest moment important a fost caracterizat de Stefan Zeletin ca "cel mai de seama eveniment in dezvoltarea burgheziei romane moderne , metropola capitalismului nostru bancar".

duminică, 13 martie 2011

Inceputurile Romaniei Moderne: Societatea Literara

Societatea literară, aparuta in 1827 din inițiativa lui Ion Heliade Radulescu și a lui Dinicu Golescu, promova ideile iluministe: răspândirea școlii românești, înființarea unui teatru național, publicarea de gazete, de traduceri și de opere originale. 

Institutiile Romaniei Moderne

Teatrul cel Mare, 1852
Universitatea
Fondarea Casei de Depuneri si Consemnatiuni in 1864, la insistentele lui I.C.Bratianu
INSTITUTUL VICTOR BABES; FACULTATEA DE STIINTE, de langa Podul Hasdeu, si-a inceput activitatea in anul 1866, avand doua departamente: Stiinte matematice si fizice si Stiinte fizice si naturale
Palatul BNR (1883-1900; Albert Galleron si Cassien Bernard, Str Lipscani
Ateneul (1886)
Palatul de Justitie (1890-1895)
Palatul Bursei (1906-1912)

Mahalaua Dracului

Mahalaua Dracului se gasea intre Hanul Galben (de la intersectia soselei Filantropia cu Banu Manta) si Groapa lui Ouatu si era populata de tarani, negustori dar si hoti si talhari (vezi romanul "Groapa" de Eugen Barbu). Hanul Galben a fost demolat in 1985.


Hanul Galben, foto 1935.

Gropile Cutarida

Inginerul N. Cuţarida înfiinţează o "fabrică sistematică" de cărămizi la marginea Căii Griviţei şi a Filantropiei. Locurile rămase după scoaterea pămîntului vor fi cunoscute sub numele "Gropile Cuţarida". În 1947 se va amenaja aici Parcul Copilului.

Misterele Bucurestilor: hrube, pivnite, bolti, subterane, ganguri

“Daca la Hanul lui Zamfir as fi intalnit un batran preot de la Biserica Ghiorma-Banul, el mi-ar fi spus in taina ca de la casele Baleanului si ale Barcanescului [cele ce erau atunci in jurul Bisericii Sf. Niculae-Selari] se intind pivnite sub pivnite care duc, prin gangurile subterane, pana la Curtea Veche, slujind din batrani ca ascunzatori” (fragment din conferinta pe care profesorul G. Ionescu-Gion a rostit-o la Ateneu in 1896, reprodusa in Bucurestii Vechiului Regat de George Costescu).

Alte hrube ar fi ieşit şi mai departe, pe malul stang al Damboviţei, cam in dreptul Mănăstirii SfantaTroiţă a Radului Vodă. Cert este că intreg locul prin care trece strada Doamnei era impanzit in secolul XVIII de hanuri, prăvălii “cu bolţi”, dar şi de case boiereşti, toate cu pivniţe adanci, boltite.

Pivnitele Hanisorului Manastirii Caldarusani de pe Calea Victoriei
Parcela de pe Calea Victoriei 176, a fost distrusa acum patru ani (2007), cand a fost demolat Hanisorul Manastirii Caldarusani (ulterior "Institutul C. Moteanu"), cladire de la 1750, cu vaste pivnite boltite semicilindric. Pivnitele inca exista sub nivelul actual de calcare, foarte putin afectate de lucrarile de demolare.

"De jos, dinspre Hala, cand urcai spre Sf. Vineri, pe stanga, se vedeau printre sapaturi, ruinele unor hrube, poate subsolurile cladirilor demolate, dar cu siguranta se asemanau incaperilor boltite vazute de mine la Arhivele Statului, cu putina vreme inainte de stergerea de pe fata pamantului cu buldozerele. Ori semanau, catacombele astea de la Sf. Vineri, cu catacombele strabatute de mine impreuna cu un amic, sus, pela Pisica Neagra, tot in perioada cand inca mai exista viata dela Uranus in sus…"

In incinta Manastirii Mihai Voda existase cea mai veche pivnita de pe aria bucuresteana, pivnita boltita si incapatoare.

În nordul parcului Cişmigiu, Biserica Schitu Măgureanu e legată prin subterane de Palatul Kretzulescu. Tunelul a fost folosit ani de zile drept “ieşire de salvare” a boierilor.

Palatul Ghica este legat printr-un drum subteran de Manastirea Plumbuita. Tunelul este lung de mai bine de 1 km.

Sub Palatul Golescu, situat lângă stadionul Giuleşti, pe malul stang al Dambovitei, a fost descoperit un coridor subteran care dă înspre lunca Dâmboviţei. Este tunelul de refugiu al Conacului Golescu Grant între str. Zinica Golescu şi str. Adrian Fulga, sec. XVIII-XIX. Tunelul a fost folosit şi de Tudor Vladimirescu. “Tot pe aici se refugiau, la 1826, vestiţii haiduci Tunsu şi Grozea".


Cronicarii vremii scriau că vodă Caragea "se plimba cu caleaşca prin tunelurile" ce legau Curtea Veche de cea din Dealul Spirii sau hanuri şi case boiereşti. 

La sfârşitul anilor ’50, cu ocazia lucrǎrilor la fundaţia blocului “Romarta Copiilor”, vis-a-vis de Cercul Militar, sǎpǎtorii au descoperit o reţea de tuneluri şi pivniţe cu pereţii groşi de 0.8 m, aşezate toate de-a lungul unei galerii centrale, care pornea din dreptul Str.Edgar Quinet, continua sub Calea Victoriei şi mergea pânǎ în bulevard. Pivniţa principalǎ pǎrea sǎ ocupe spaţiul de sub fosta Bisericǎ Sǎrindar. Analizând cǎrǎmizile şi stilul acestei construcţii misterioase, arheologii au datat-o ca aparţinând secolului XVII. (Dl Dan Rosca in articolul despre Sarindar).

Exista un pasaj subteran care ajunge din Lipscani la Carul cu Bere.

Intemeierea Colegiului Lazar si a Colegiului Matei Basarab de catre Cuza

Colegiul Lazar si Colegiul Matei Basarab au fost infiintate simultan in 1859, anul venirii lui Cuza, fiind cele mai vechi colegii dupa Sf. Sava.

Chiar din primele zile ale urcarii lui pe tronul Principatelor, Cuza a acordat prioritate problemelor de invatamant. Singurul colegiu din Bucuresti, cel de la Sfantul Sava, nu putea satisface cerintele sporite ale societatii romanesti. Ca urmare, in Monitorul Oficial nr. 147/7 decembrie 1859, aparea ofisul domnesc nr. 518:

"NOI ALEXANDRU IOAN I. Cu mila lui Dumnezeu si vointa Nationala, Domnul Principatelor Unite, Tara Romaneasca si Moldova. La toti de fata si viitori, sanatate! Vazand raportul Ministrului nostru Secretar de Stat la Departamentul Cultelor si Instructiuni publice, cu nr. 3283 de la 21 ale lunii noiembrie, pe langa care Ni se supune acela al Eforiei Scoalelor cu nr. 3532 pentru chibzuirea facuta denumirii gimnaziilor din Capitala, adica: a celui de opt clase ce exista astazi, cat si a celorlalte doua ce au a se infiinta, din care unul acum indata, iar altul cu inceperea anului scolastic 1860 si 1861. Considerand ca chibzuirea ce a facut Eforia pentru denumirile acestor gimnazii are un principiu semnificativ istoric, imprumutat de la persoane si fapte care stau in raport cu scoala: Am ordonat si ordonam: Art. 1 -Gimnaziul I-ul sau cel de opt clase, ce exista acum, sa se denumeasca cu vechea sa numire de gimnaziul Sf. Sava, ca una ce-i este consacrata printr-un curs indelungat. Art. 2 -Gimnaziul al doilea ce este a se deschide de indata ce acest an scolastic, se va denumi gimnaziul Lazar, in memoria raposatului doctor Gheorge Lazar, care a restituat limba romana in dreptul sau de limba de studii si a fost reintemeietorul scoalelor nationale din acest principat. Art. 3 -Gimnaziul al treilea ce este a se deschide in viitorul an scolastic se va denumi gimnaziul lui Matei Basarab in memoria acestui Domn, care afara de multe institute de pietate, a infiintat tipografii spre a se tipari carti in limba romana, a scos limba slavona din biserici si a pus fundamentul culturei limbei nationale. Art. 4 -si cel din urma - Ministrul Nostru Secretar de Stat la Departamentul Cultelor si Instructiunii publice va aduce la indeplinire aceasta ordonanta. Datu-s-a in capitala Noastra Iasi, la 25 ale lunei Noiemvrie, anul mantuirei una mie opt sute cinci zeci si noua si cel intai al Domniei noastre in Principatele Unite ALEXADNRU IOAN CUZA Ministrul Secretar de Stat al Departamentului Cultelor si Instructiunii publice, A. G. GOLESCU No. 518." 
http://www.cnlazar.ro/istoric

Biserica Sf Nicolaie Din Prund

In prundul Dambovitei, intre Curtea Domneasca si Mitropolie se zidise in 1682 o biserica numita de aceea Sf. Nicolaie din Prund. A fost demolata in 1899 deoarece fiind in stare foarte proasta ameninta sa se prabuseasca. 

Biserica Olteni

Biserica Olteni, care s-a zidit şi înfrumuseţat de către enoriaşi şi mahalagii, puind cu chiar mâna lor cărămizile la temelii, zidind şi cărând materialul, atât bărbaţii, cât şi doamnele şi fetele lor; ea se află în Culoarea Albastră, strada Olteni. În clopotniţa acestei biserici, la anul 1821, s-au închis grecii, arnăuţii, ce s-au bătut cu mulţimea oştirei turceşti, când aceasta a venit în Capitală sub Chehaia bei al paşii Silistrii, în ziua asasinării insurgenţilor Bimbaşa Sava, Ghenci aga şi căpitan Mihali, şi când a ţinut măcelul pe stradele Capitalei o zi întreagă, tăindu-se răsculaţii greci şi dându-se răsplată, de un beşlic, de fiecare cap tăiat ce se ducea la Chehaia bei. (În ziua aceea au pierit mulţi din orăşenii români nevinovaţi.)
Această tragică scenă s-a petrecut într-o zi de duminică, la 12 ore, la prânz. Am văzut-o şi eu, autorul broşurei, fiind copil de zece ani.
"Istoria fondarii orasului Bucuresti", Dimitrie Papazoglu,

Cartierul Dudesti

Dramele razboiului, comunismul, exproprierile, emigrarea spre Israel vor destrama specificul zonei evreiesti. Dupa 1985, Dudesti-Vacaresti, aceasta zona pierduta in timp a fost daramata aproape in intregime din cauza ambitiilor arhitecturale ale dictatorului Nicolae Ceausescu. Casa Poporului era inaltata la 100 de metri, iar lungimea noii artere a Victoriei Socialismului masura deja un kilometru lungime, ceea ce nu a fost considerat suficient de impresionant. Asa s-a hotarat extinderea arterei cu inca doi kilometri in linie dreapta pana in preajma Postei Vitan si un bulevard de legatura pana in Piata Muncii. Orasul vechi a fost lovit inca o data prin disparitia strazilor Cauzasi, Vacaresti, Pitagora, Nerva Traian, Theodor Sperantia, Calea Dudesti, Calea Vitan, o parte din Calea Calarasilor si strada Popa Nan. Foarte putine fotografii conserva amintirea acestui spatiu. 
(prof. Anca Ciuciu)

sâmbătă, 12 martie 2011

Curtile Ienachita Vacarescu

La inceputul unor lucrari de consolidare de catre actualul proprietar - Loteria Romana- in 2004, fireasca sondare pt descarcare de sarcina arheologica a dat la iveala vestigii uluitoare: pivnite brancovenesti, zidurile de baza a 4 schituri Stretenia concentrice (unicat in gen) incepand din sec.XVI, locuinte din sec.XV-XVI, gropi de provizii, tunel medieval de sec.XVII si aductiune de apa de sec XVI, cladirea principala fiind ea insasi dela cca.1660!


In pivnitele casei au fost gasite in 2004 multe oseminte apartinand lui Bimpasa Sava si cetei lui de arnauti - tradatori si asasini ai lui Tudor Vladimirescu - masacrati de guvernatorul turc (cazat atunci acolo)...care fiind de origine boier Craiovescu turcit, l-a razbunat pe Tudor. (Dan Ghelase)


Prima dată s-au descoperit "fundaţiile paraclisului Întâmpinarea Domnului, demolat în 1892-1893. Ulterior s-au dezvelit alte patru fundaţii de la paraclise diferite, toate suprapuse, cel mai vechi fiind din secolul al XVI-lea", afirmă arh. Dan D. Ionescu. Ceea ce este "rar şi deosebeşte acest sit este succedarea, pe acelaşi loc, a trei biserici cu acelaşi plan, accentuând prestigiul evident al primei biserici. O particularitate a paracliselor, mai puţin a ultimului, este dubla absidă, atât la est, cât şi la vest, aspect mai rar întâlnit în Ţara Românească". Conform Cronicii Cercetărilor Arheologice, campania 2004, poziţia 058 "cele mai vechi complexuri identificate corespund primului orizont de locuire înregistrat în zona Curţii Vechi, după construirea unei fortificaţii, în 1459-1460, de Vlad Ţepeş;

Calea Vacaresti

Calea Vacaresti incepea la Podul Vergului, apoi alcatuia partea de S-V a Pietei Sf. Vineri, aflata in fata bisericii omonime si se oprea la Hanul lui Costica Mandravela (Piata Sudului).

Strada Berzei

Strada Berzei exista deja in 1880. Aici, la nr 2, arhitectul Cezare Dell Debbio construia casele C. Dumitrescu si D. Constantin (1880 si 1883). La nr 7 se ridica casa A. Lesseamna, dupa planurile arhitectului A. Schuckerl. Iar la nr 128, inginerul Ion N. Socolescu a construit atelierul, cu dependinte, al pictorului Stoicescu (1885). Strada a fost marginita cu platani, in portiunea care coboara spre Calea Plevnei. Coroanele acestor arbori se unesc in timpul verii si formeaza un adevarat tunel de umbra si racoare. In primul razboi mondial (1916) cateva bombe cad si pe strada Berzei, nu departe de casele cu nr. 49.
Marti, 4 aprilie 1944, primul bombardament american asupra Bucurestilor a izbit si strada Berzei. O bomba a patruns in subsolul casei situata vis a vis de nr. 47 si a ucis persoanele ce se adapostisera acolo.
(academician Dinu C Giurescu)

Baia Arcului

 La sfârsitul secolului al XIX-lea, pe noul bulevard deschis de primarul Pake Protopopescu, la coltul cu strada Arcului, doctorul Erdreich construia „o foarte frumoasa cladire”, in care, timp de mai multe decenii, a functionat „una din baile bune ale orasului nostru”, celebra Baia Arcului. Cladirea a fost demolata in 1986 cu ocazia taierii noii Strazi Armand Calinescu.

Biserica Sf. Ioan-Piata

Biserica Sf. Ioan-Piata, zidită în 1756, se afla atunci la capătul Podului Beilicului.

Bd. Regina Maria

În 1898 se aprobă legarea Bd. Maria de Calea Călăraşilor, prelungire executată între 1906 – 1910.

Scoala Kretzulescu


In anul 1864, la propunerea dr. Nicolae Kretzulescu, ministru al cultelor si instructiunii publice, prin descretul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza a fost infiintata prima scoala comerciala publica din Principatele Unite. Din 1903, aceasta a devenit Scoala Superioara Comerciala, primind ulterior (1935) numele intemeietorului ei. Scoala a functionat ca un liceu comercial, iar din 1995 si-a reluat denumirea de Scoala Superioara Comerciala Nicolae Kretzulescu.

Cladirea veche a scolii a fost construita in anul 1890, din initiativa lui E. Protopopescu Pake, primar al capitalei, dar si profesor al scolii.

marți, 8 martie 2011

Chioscul din incinta Manastirii Pantelimon

 

Chioscul ridicat de Grigore al II-lea Ghica in incinta Manastirii Pantelimon (sec. 18), unde s-a construit mai apoi spitalul Pantelimon. Se pare ca chioscul a dainuit pana prin anii '60, dupa care a fost demolat.

Viile Bucurestiului

Pe Dealul Spirei existau de multa vreme vii, care au ramas pana deunazi [*textul este din 1915]. Spre ele ducea cel putin un drum vechi, "drumul ce ducea la vii", azi Strada Sfintii Apostoli, pomenit inca din sec. 16. Tot prin vii strabatea Drumul Craiovei, ce trecea pe langa Colina Mitropoliei.

(Vintila Mihailescu, 1915)

Vechi sate incorporate in oras

Cotroceni, Grozavesti, sunt vechi sate cunoscute inca din sec.16, incorporate ulterior Bucurestilor.
"Insula mai inalta dintre meandrele pe care Dambovita le facea la Elefterie" cuprindea un sat inca din sec.16.
Tot astfel, impadurita terasa a Cotrocenilor, veche mosie boiereasca, avea satul ei (sec 16). Din aceeasi vreme existau, la poalele colinei Cotrocenilor, langa apa Dambovitei, satele Grozavestii (de Sus si de Jos).

[Vintila Mihailescu, 1915]

luni, 7 martie 2011

Trasarea Bulevardului Nord-Sud

Primul tronson al Bulevardului Piaţa Victoriei - Piaţa Romană a fost tăiat în anul 1895, iar cel următor, între Piaţa Romană şi Strada C.A. Rosetti, în 1906. Lăţimea bulevardului a fost stabilită la 40 m, iar raza pieţei Romane la 50 m.

Bd. Coltei (actualul Lascar Catargiu)  in 1906.
Bd. Coltei, 1915
Bd. Coltei, 1917.
Intre 1936 si 1943 s-a realizat deschiderea Bulevardului 1848 ce unea Piata Universitatii cu Piata Unirii, impartind Centrul vechi in doua si taind strazile respective, intre care si Calea Mosilor, Baratiei, Lipscanii.

In 1960, axa nord-sud avea sa fie completata prin deschiderea Bulevardului Dimitrie Cantemir.

Despre Dudesti

Despre Dudeştiul interbelic, Arnold Leinweber, unul dintre locuitorii zonei, îşi aminteşte:
„Cartierul [Dudeşti] în care am locuit era un cartier de oameni modeşti, oameni muncitori şi în care viaţa se desfăşura în mod paşnic. Cum pe vremurile acelea curentul electric încă nu se introdusese în casele oamenilor şi nu existau fiare de călcat electrice ci numai cele cu cărbuni, aceştia trebuiau cumpăraţi de la cei care treceau pe stradă şi strigau „Chiop, chiop, cărbunarul!” Lumea ieşea şi cumpăra aceşti cărbuni, ca şi apa necesară existenţei, care era adusă cu sacalele şi vândută cu găleata. Era adusă de pe Calea Dudeşti, din faţa actualei clădiri a Poştei [Vitan], în jurul căreia se adunau sacalele [Notă: butoi pe un cadru de două sau patru roţi]. În jurul acestui centru de apă trecea primul tramvai electric nr. 19, în Calea Dudeşti, în capul străzii Vitan, de unde pleca spre centru. Străbătea Calea Dudeşti, Calea Văcăreşti, bulevardul Brătianu pe vremea
aceea şi ajungea în bulevardul 1 Mai, la podul Chibrit”

(www.centropa.org, Witness to a jewish century, biografie Arnold Leinweber, septembrie 2004, Bucureşti, intervievator Anca Ciuciu)

Esenţa cartierului Dudeşti de odinioară se afla în singura sinagogă care a  rămas în cartier, sinagoga Credinţa, încă funcţională în 2005. Am întâlnit aici oameni care locuiau toţi în alte zone şi reveneau în fiecare sâmbătă în cartierul copilăriei:  „Ştiţi ce era aici? Astăzi  aţi  văzut câţiva oameni. Sinagoga era plină, până afară şi în stradă, nu era loc... până prin 1954, când au început să plece. Erau oameni credincioşi. Asta e important de ştiut despre acest cartier” (Dl. Herşcu, Bucureşti, 28 mai 2005, intervievator Anca Ciuciu)

Prof. Anca Aurelia Ciuciu, http://www.projekt36.ch/op/Text-Ciuciu_RO_7.pdf

duminică, 6 martie 2011

Evreii bucuresteni

"(Evreii) se impun şi într-o serie de meserii noi: tinichigerie (în 1884 existau 41 de tinichigii evrei şi 80 de firme), alămărie, fierărie (secolul al XIX-lea suferă de „moda” fierului şi fontei folosite la alcătuirea de balcoane, garduri, marchize, obloane de prăvălii etc.). Pe plan urbanistic se remarcă înlocuirea generală, la case şi biserici
deopotrivă, a acoperişurilor de şindrilă cu cele metalice, din foaie de fier şi zinc. Această operaţiune grea şi riscantă era efectuată tot de meseriaşi evrei."

Prof. Anca Aurelia Ciuciu,
http://www.projekt36.ch/op/Text-Ciuciu_RO_7.pdf

sâmbătă, 5 martie 2011

In Mahalaua Sf Gheorghe Vechi...

Ulicioara Caldararilor, Ulita de la casele Baratilor care e totuna cu “ulita unde se frange fierul”, Ulita Boiangiilor, a Lacatusilor care mai purta numele de “Ulita din dosul Casei Baratilor”, Ulita Barbierilor, a Margelarilor, a Abagiilor, a Saidacarilor, mesteri argintari care brodau cu fireturi odoarele bisericesti.

joi, 3 martie 2011

Facultatea de Stiinte

Pe Splaiul Independentei 91-95 se afla Institutul de Fiziologie si Morfologie, fost Facultatea de Stiinte -cum sta scris pe frontispiciu.
Arhitect: Henry Baron de Susskind, care a construit si Casa Pompiliu Eliad de peste drum de Cheiul Dambovitei, la coltul cu Strada B.P.Hasdeu.




Arhitectul baron Henry de Susskind.
Nascut in 15 dec 1868, in Austria, a fost ginerele generalului Petre Vasiliu Nasturel, casatorit cu fiica sa Pauline (casatoriti in 1895 la Bucuresti). Generalul face parte din vechea familie boiereasca a lui Udriste Nasturel Herescu, a carui sora, Elina, a fost sotia Domnitorului Matei Basarab. Arhitectul austriac Henry de Susskind a primit cetatenia romana in 1902, prin Diploma Regala a Regelui Carol I. 
Intre casele construite in Bucuresti: 
Casa in care a locuit insusi, pe Strada Tunsului, azi Ecaterina Teodoroiu (in 1908);
Strada Spatarului 54, casa doctorului Mirinescu;
Casa Pompiliu Eliade, pe Cheiul Dambovitei;
Casa Scarlat Lahovary, Dorobanti colt cu Grigore Alexandrescu
Case in Sinaia, in perioada de dezvoltare a statiunii din vremea Regelui Carol I.


(sursa: Victoria Dragu Dimitriu, Povesti ale Doamnelor din Bucuresti, ed.Vremea Bucuresti 2008, pag.260)

Scoala Centrala


“Scoala aceasta nu se deschidea marelui public; ea nu avea caracterul democratic al scoalelor din ziua de azi; bursele (<<stipendiile>>) nu se acodau meritului individual al copiilor, ci pentru serviciile publice ale parintilor lor. Domnitorul tarii crea o scoala spre a rasplati meritele slujbasilor tarii (ofiteri superiori, boieri sau mari dregatori), <<ravna si credinta lor>>, procurand fiicelor lor o crestere distinsa, in mod gratuit. De aci si titlul scoalei <<Pensionatul domnesc de fete>> sau cu o titulatura folosita de prima directoare a scolii <<Pennsionat des demoiselles nobles de la Valachie sous la haute protection de son Altesse Serenissime le prince regnant>>. Cererile de primire in pensionat se adreseaza direct “Inaltimei sale Domnului stapanitor a toata Tara Romaneasca Barbu Dimitrie Stirbei”. Admiterea se socotea ca o favoare domneasca.

“Dupa o sedere de numai doi ani in casa doctorului Turnescu, devenita neincapatoare pentru numarul elevelor ce cuprindea acum institutiunea, in Septemvrie 1860 ea se muta in palatul Ghica din strada Serafim. Daramat in 1890, pentru tairerea Bulevardului Carol, palatul fostului domnitor (1834-1842) si caimacam (1856-1858) Alexandru Ghica era o cladire falnica ce ocupa locul (ramas pana azi liber) cuprins, in spatele Statuii Bratianu, intre aripa stanga a spitalului Coltii si aripa dreapta a Ministerului Domeniilor, peste drum de Palatul Sutu.  Era o cladire din 1837, dupa cum se poate ceti pe medalionul de pe fronton.(…) TImp de 30 de ani, Pensionatul ocupa palatul Ghica, care este privit ca locuinta de drept si parca de totdeauna a institutiei. Strada Serafim, care o marginea la apus, incepe a se numi strada Pensionatului, nume ce l-a purtat pana anii trecuti, cand i s-a dat numele de strada Vasile Boerescu.”

Vechiul Pensionat Domnesc de fete se adresa fetelor provenind din familii de elita a caror admitere in pension era o favoare princiara acordata familiei. Dupa organizarea invatamantului din 1864 din vremea lui Cuza, scoala se deschide in mod democratic intregii societati, selectand fetele nu dupa familie, ci dupa merit, prin concurs.

Pana in 1890, Bulevardul Academiei se oprea la actuala Strada Coltei, in spatele statuei Bratianu [ridicata in 1903]. Prelungirea lui [spre vest] insemna taierea unei aripi din localul Scolii Centrale, fostul palat al Domnitorului Alexandru Ghica. Ministerul cumparase  din vreme un intins teren -de 16.800 de metri patrati- fost al familiei lui Alexandru Odobescu, situat pe strada Icoanei, colt cu strada Polona, intre vasta Gradina Ioanid (ulterior parcelata si redusa ca gradina publica la Parcul Ioanid) si Gradina Icoanei.

“Desi cartierul era asa de linistit, Mincu are fericita prevedere de a aseza localul intr-o aristocratica izolare: la 9m departe de strada. In nici un punct cladirea principala nu se atinge de ziduri straine sau de marginea proprietatii. Planul adoptat e acela al palatelor italiene sau al vechilor manastiri: un dreptunghi de cladiri pe ale carui laturi de 50 di de 87m. se insira cancelariile si salile de clasa.  In mijloc: spatiu gol, ocolit de coridoare ce deserves clasele.
Un coridor transversal il imparte in doua. Jumatatea din fata a acestui spatiu e o luminoasa, incantatoare gradina interioara(…) prizoniera intre arcadele de piatra in stil bizantin ale coridoarelor: ca un fel de chiostro plin de verdeata si flori (...) Toate clasele fiind asezate pe marginile exterioare ale dreptunghiului, ferestrele lord au in gradinile mari ale scoalei, pe cand coridorul e inundat de lumina ce se revarsa din gradina interioara.”


In centrul curtii se afla si astazi frasinul centenar plantat in 1890. In muzeul scolii pot fi admirate poze de la inceputul secolului 20 cu copacelul tanar de atunci!

Regele Carol

La venirea sa in tara, tanarul Carol a fost nevoit sa calatoreasca incognito sub numele de Karl Hettingen, cu trenul pe ruta Dusseldorf-Bonn-Freiburg-Zurich-Viena-Budapesta, datorita conflictului care exista intre tara sa si Imperiul Austriac. Dupa ce a pasit pe teritoriul tarii, punand prima data piciorul pe pamant romanesc la Drobeta Turnu Severin, Bratianu l-a insotit mai departe cu trasura pana la Podul Mogosoaiei. Traseul prin tara, de la Drobeta Turnu Severin pana la Bucuresti, a cuprins orasele Horezu, Ramnicu Valcea, Curtea de Arges, Campulung si Targoviste, vechiul drum al tarii, pastrat mai tarziu in memorie drept "Drumul lui Carol".

Stiati ca…coroana Regelui Carol I era confecţionată la ordinul lui Carol I dintr-un tun capturat de la turci la Plevna, în 1877?

marți, 1 martie 2011

Ion Heliade Radulescu

Ion Heliade Radulescu
- initiatorul Societatii Literare (1827)
- conduce prima gazeta in limba romana (Curierul Romanesc, 1829)
- intre fondatorii Societatii Filarmonice (1833)
- implicat in evenimentele de la 1848 (redactarea Proclamatiei de la Izlaz, membru in Guvernul Provizoriu)
- predecesor si presedinte al Academiei Romane (fondata 1866).

Statuia lui Ion Heliade Radulescu a fost realizata de sculptorul Ettore Ferrari si a fost dezvelita in Piata Universitatii in 21 nov1880, la doar noua ani de la moartea sa.

Canalizarea si rectificarea Dambovitei

,,Bucureştenii mai bătrâni îşi aduc aminte, de pildă, că la spatele Poliţiei curgea Dâmboviţa, şi acolo, în str. Belvedere, era vadul sacagiilor (unde este judecătoria)’’ – scria Henri Stahl în 1935

Intre 1880-1886 s-a realizat rectificarea si adancirea albiei Dambovitei, prima lucrare edilitara de mari proportii. 
2 noiembrie1880: Se inaugurează lucrările de canalizare şi rectificare a Dîmboviţei. Solemnitatea a avut loc lîngă un pavilion special amenajat la podul de fier de pe Calea Văcăreşti, lîngă "fîntîna apelor", în prezenţa domnitorului, a primarului general D. Cariagdi şi a altor oficialităţi. Carol I a ridicat prima lopată de pămînt cu o cazma specială, cu limba de argint şi coada de abanos şi argint. Pe limba cazmalei era scris: "Cazma întrebuinţată la începerea lucrărilor Dîmboviţei în ziua de 2 noiembrie 1880, sub domnia lui Carol I". Lucrările, încredinţate antreprenorului francez A. Boisquerin, efectuate între Grozăveşti şi Vitan, vor dura pînă în 1886, deşi încheierea lor era prevăzută pentru 1882. Albia va fi adîncită cu pînă la 6 m în amonte, amenajîndu-sedouă căderi de apă, la Grozăveşti şi la Vitan. Planurile fuseseră întocmite de arhitectul Grigore Cerchez. Prima etapă a lucrărilor se va încheia în 4 ani, odată cu adîncirea albiei realizîndu-setaluzarea malurilor şi rectificarea cursului: vor dispărea ostroavele, coturile numeroase, inclusiv marea buclă dintre Mihai Vodă şi Piaţa Senatului. Ca urmare, cîteva construcţii de pe stînga rîului vor ajunge pe dreapta acestuia (Biserica Sfîntul Spiridon Vechi). Vor fi construite mai multe poduri; în 1889 erau 7 poduri de piatră şi 5 de fier.
(Ionescu Şt.-Dezv., 88; Vasilescu-Cura, 216; Potra I, 181, 252; Bacalbaşa II, 76;Georgescu-Probleme, 143; Berindei-Buc., 232; Giurescu, 139)

http://atelier.liternet.ro/articol/5130/Gheorghe-Parusi/Cronologia-Bucurestilor.html

Academia Domneasca de la Sf Sava

La Academia Domneasca creata in 1688, reorganizata de Brancoveanu, Ipsilanti si Caragea, se preda in limbi clasice, greaca si latina, la fel ca si in alte scoli europene de pana in sec.18. Chiliile de la Sf. Sava au gazduit timp de un veac si jumatate, pana in 1864 invatamantul din Tara Romaneasca.
Dupa infiintarea in 1818 a Scolii Romanesti de catre Gheorghe Lazar a devenit “Academia cu stiinte chiar in limba romaneasca”. 

Statuile de la Universitate

Statuia lui Mihai Viteazu 1874 (sculptor Carrière Belleuse);
Statuia lui Ion Heliade Radulescu 1880 (Ettore Ferrari);
Statuia lui Gheorghe Lazar 1886 (Ion Georgescu);
Statuia lui Spiru Haret 1935 (Ion Jalea);

Mica piata din fata statuii lui Mihai Viteazu a fost locul de sarbatorire al tuturor evenimentelor speciale si momentelor istorice.
In 1878, cand s-a organizat intrarea solemna a trupelor romane in Bucuresti dupa castigarea Razboiului de Independenta, Principele Carol a depus o coroana de flori la statuia lui Mihai Viteazu. 
În 1881, cu ocazia încoronării lui Carol I ca rege al României proaspăt independente (10 mai), s-a organizat o mare paradă a breslelor, iar Regele şi Regina au privit de lângă statuia lui Mihai Viteazu defilarea celor 43 de care simbolice. 
În noiembrie 1918 familia regală se întoarcea la Bucureşti, de la Iaşi, în timp ce la Alba Iulia fusese proclamată unirea Ardealului cu România. Regele Ferdinand şi regina Maria, însoţiţi de generalul Berthelot şi alţii sunt primiţi cu pâine şi sare la intrarea în oraş şi parcurg călare drumul de la nou ridicatul Arc de Triumf până la statuia lui Mihai Vodă unde primesc defilarea trupelor. (Radu Olteanu, Art Historia)

De Ziua Nationala,10 mai, aici primea Regele Carol defilarea trupelor militare, insotit de membrii familiei, ai guvernului, si de corpul diplomatilor acreditati.

Ion Heliade Radulescu
- initiatorul Societatii Literare (1827)
- conduce prima gazeta in limba romana (Curierul Romanesc, 1829)
- intre fondatorii Societatii Filarmonice (1833)
- implicat in evenimentele de la 1848 (redactarea Proclamatiei de la Izlaz, membru in Guvernul Provizoriu)
- predecesor si presedinte al Academiei Romane (fondata 1866).
Statuia lui Ion Heliade Radulescu a fost realizata de sculptorul Ettore Ferrari si a fost dezvelita in Piata Universitatii in 1880, la doar noua ani de la moartea sa. Statuia poarta urmatoarea inscriptie: "Lui Jon Heliade Radulescu. Romanii recunoscatori 1802 - 1872. Targoviste - Bucuresti. Intr-o viata de 70 ani lucra cu mintea, cu pana, cu vorba la cultura si inaltarea poporului romanesc MDCCCXXIX. " 

Gh. Lazar a fost promotorul si intemeietorul invatamantului in limba romana, intr-o vreme in care invatamantul se desfasura in limba greaca, si cand existau oameni care pretindeau ca limba romana este prea saraca pentru a exprima adevarurile stiintei.
Gh. Lazar a obtinut aprobarea pentru infiintarea scolii romanesti in
1818, incepandu-si activitatea la Sf. Sava; astfel au avut acces la invatatura intr-o limba accesibila copiii oamenilor din popor, copii de pravaliasi, de mici meseriasi, de targoveti. Copii boierilor frecventau in continuare scoala greceasca.



Statuia lui Spiru Haret este executată de Ion Jalea din marmură de Carrara. A fost dezvelită în 1935.

Palate boieresti

Palatul Golescu, construit intre anii 1812-1815 in stil neoclasic.


Palatul Ghica-Tei ridicat in 1822 in stil neoclasic.




Palatul Stirbey, construit in stil neoclasic intre 1833-1835, dupa planurile arh. Francez Michel Sanjouand, primul arh. Francez care a lucrat la Bucuresti la mijlocul sec. XIX si a carui opera ni s-a pastrat. Palatul a fost modificat in 1881 prin ridicarea unui al doilea etaj deasupra corpului central decrosat, cu cariatide, si a turnului de pe latura de nord-est.


Palatul Sutu, construit intre 1833-1835 (de postelnicul Costache Sutu pe terenul adus zester de sotia sa ); arhitectii austrieci Veit si Schwink – constructie in stil neogotic, dupa gustul romantic al epocii; Grigore Sutu a comandat sculptorului Karl Storck decorarea interioara: pictarea tavanelor, realizara scarii de acces la etaj; tot el a facut medalionul care o reprezinta pe Irina Sutu.


Casa Scarlat Kretulescu (azi Muzeul Literaturii Romane); casa veche din 1839 este reamenajata in stil neoclasic de catre inginerul Rudolf Arthur Borroczyn in 1863.


Palatul Sturdza, ridicat de Grigore Sturdza (arh. german Iulius Reinicke intre 1898-1901).

Palatul Kretulescu (1902-1904, stil Renastere Franceza, arhitect Petre Antonescu).